RĂDĂCINI | Ceea ce moștenim

Povestea începe cu originile noastre și moștenirea culturală, aduse la viață prin muzica și vocea Mădălinei Pavăl. Aromele patrimoniului culinar românesc capătă noi interpretări, iar un spectacol ecvestru evocă libertatea, forța și noblețea spiritului nostru autentic.

DOR | Ceea ce ne leagă

Muzica și dansul contemporan dau expresie unei emoții profund românești. Dorul de oameni, de locuri, de amintiri. O întâlnire între sensibilitatea tradițiilor și expresia artistică a prezentului.

HORĂ | Ceea ce ne unește

Experiența culminează cu un moment artistic spectaculos, în care dansatorii și caii se reunesc într-o coregrafie inspirată de hora românească. Un simbol al continuității, apartenenței și legăturilor care ne unesc.

Gastronomia însoțește povestea ALEGORIA de la primul moment până la final. Un meniu creat special pentru această seară reinterpretează patrimoniul culinar românesc prin ingrediente și tehnici contemporane.

Amuse-bouche | Grădina secretă

Mousse de telemea, pară Brâncovenească poșată, lichior de vișine, nuci caramelizate, pudră de sfeclă roșie

Aperitiv | De la râu la deal

Păstrăv afumat, sfeclă roșie coaptă, măr verde, alune de pădure, emulsie de hrean și mărar

Fel principal | Moștenirea Carpaților

Piept de vită din Carpați afumat, cartofi dauphinoise cu zacuscă, mămăligă, compot de prune, castane, ciuperci de pădure, sos concentrat de vită

Desert | O noapte dulce în Transilvania

Tartă cu mere coapte, ricotta, migdale, dulceață de mure

ISSA

Restricții de vârstă

Evenimentul este destinat persoanelor cu vârsta de minimum 16 ani. Participanții cu vârsta sub 18 ani pot participa numai însoțiți de un adult.

Plată și rezervări

Accesul la ISSA Concept Dinner se achită integral în avans și este nerambursabil. Rezervările sunt confirmate în limita disponibilității.

Alocarea locurilor

Participanții pot fi așezați la mese comune, alături de alți invitați ai ISSA Concept Dinner. Alocarea finală a meselor este realizată de organizator, ținând cont, în măsura posibilităților, de componența grupurilor și de configurația spațiului.

Prezența cailor
  • Evenimentul se desfășoară în prezența cailor ISSA, în imediata apropiere a participanților. Pentru siguranța și confortul cailor și al tuturor invitaților, participanții sunt rugați să păstreze o conduită calmă, să evite zgomotele puternice, mișcările bruște și orice interacțiune neautorizată cu animalele. Persoanele cu alergii sau sensibilități asociate mediului ecvestru sunt rugate să țină cont de aceste aspecte înainte de participare.
Servicii incluse
  • Tariful include meniul cinei, o selecție de băuturi răcoritoare și asocierea preparatelor cu vinuri ISSA. Produsele și băuturile care nu fac parte din selecția inclusă se achită separat, în cazul în care sunt disponibile.
Cerințe alimentare speciale
  • Pentru alergii, intoleranțe sau cerințe alimentare speciale, vă rugăm să informați echipa ISSA Resort înaintea evenimentului. Solicitările vor fi analizate și, în măsura posibilităților bucătăriei, confirmate.
Programul evenimentului

Programul și ordinea momentelor artistice pot suferi modificări. Eventualele schimbări importante vor fi comunicate invitaților în timp util.

Acces și validarea rezervării

Accesul se face pe baza unei rezervări confirmate și a biletului sau confirmării prezentate la intrare. Poate fi solicitată prezentarea unui act de identitate valabil.

Ținută recomandată

Recomandăm o ținută elegantă, adaptată specificului manejului interior. Având în vedere suprafața acoperită cu nisip și temperaturile specifice sezonului, sugerăm încălțăminte confortabilă, fără tocuri subțiri, și articole vestimentare mai călduroase, pentru confortul pe întreaga durată a evenimentului.